Saltar por contenete

Revolution Conservativ

De Wikipedia

Li Revolution Conservativ (German: Konservative Revolution), anc conosset quam li Movement conservativ german, o nationalisme nov, esset un movement national-conservativ german prominent in li Republica de Weimar e Austria, inter li annus 1918 e 1933 (inter li Unesim Guerre Mundal e li caption del potentie per li nationalsocialisme).

Revolutionarios conservativ esset implicat in un contra-revolution cultural e monstrat un larg gamme de positiones divergent concernent li natura del institutiones quel Germania devet establisser, denominat per li historico Roger Woods quam li "dilema conservativ". Tamen, ili esset generalmen oposit al traditional conservatisme cristan wilhelmin, egalitarisme, liberalisme e democratie parlamentari quam anc al spiritu cultural del borgesté e modernitá. Plongeat in quo li historico Fritz Stern ha nominat un cultural desperation profund, desradicat quam ili se sentit intra li rationalisme e scientisme del munde modern, li teoreticos del Revolution Conservativ inspirat se de elementes variat del 19esim secul, includent li despection de Friedrich Nietzsche por li etica cristian, li democratie e li egalitarisme; li tendenties anti-modern e anti-rationalist del Romanticisme german; li vision de un comunité popular organic e naturalmen-organisat cultivat per li movement Völkisch; li prussian tradition de nationalisme militarist e autoritarian; e lor propri experientie de camaraderíe e violentie ínrational sur li frontes del Unesim Guerre Mundal.

Li Revolution Conservativ havet un relation ambigui con li nationalsocialisme desde li decenie de 1920 til li comense del decennie de 1930, quel ha ductet savantes a descrir it quam un form de pre-fascisme german o non-nationalsocialist fascisme. Etsi ili partageat radicas comun con li ideologies anti-iluminist del 19esim secul, li movement ne posse esser facilmen confundet con li nationalsocialisme Li revolutionarios conservativ ne esset necessarimen rassist, nam li movement ne posse esser reductet a su componente völkisch. Etsi ili participat in li preparation del societé german al regul del Nationalsocialist German Partise de Laboreros con lor teories antidemocratic e organisist, e ne vermen oposset lor ascension al potentie, li revolutionarios scrituras del conservativ ne havet un influentie decisiv sur li nationalsocialisme, e li movement esset submettet quam li reste del societé quande Adolf Hitler atinget al potentie in li annu 1933, culminante in li assassination del prominent pensator Edgar Jung per li nationalsocialistes nazis durant li Nocte del Cultelles Long in li annu sequente. Mult de ili eventualmen rejectet li natur antisemitic o totalitarian del nationalsocialist regime, con li notabil exception de Carl Schmitt e quelc altres.

Desde li decennies 1960 e 1970, li Revolution Conservativ ha influentiat grandmen li Nov Dextre european, in particular li Nouvelle Droite francese e li Neue Rechte german, e tra ili li contemporan movement identitarian european.

Nom e definition

[modificar | redacter fonte]

Ben que essayistes conservativ del Republica de Weimar quam Arthur Moeller van den Bruck, Hugo von Hofmannsthal o Edgar Jung ja hat descrit lor projecte politic quam un Konservative Revolution ("Revolution Conservativ"),[15] li nome videt un renascentie post li tese doctoral de 1949 del filosofo del Neue Rechte Armin Mohler sur li movement.[16] Li reconstruction ideologic postguerra de Mohler del "Revolution Conservativ" ha esset largmen criticat de euritos, ma li validitá de un conceptu redefinit de "neo-conservativ"[6] o de un movement "neo-nationalist" activ durant li periode de Weimar (1918–1933),[17] de qui li duration es a vezes extendet al annus 1890–1910,[18] e quel diferet in particular del "antiqui nationalisme" del 19esim secul, es nu generalmen acceptat in li scientie.[19]

Índatat portrete de Arthur Moeller van den Bruck.

Li nome "Revolution Conservativ" ha aparit quam un paradox, a vezes quam un "absurditá semantic", por mult modern historicos, e quelcs de ili ha suggeret "neo-conservativ" quam un plu facilmen justificabil etiqueta por li movement.[15] Li sociolog Stefan Breuer scrit que il vell preferer li substitut "neo-nationalisme" por nominar un movement cultural charismatic e holistic quel diferet del "antiqui nationalisme" del secul precedent, de qui li rol essential esset limitat al preservation del institutiones germanic e lor influentie in li munde.[20] Malgré li aparent contradiction, li association del termes "Conservativ" e "Revolution" es justificat in li scrites de Moeller van den Bruck pro su definition del movement quam un volition de preservar valores eternal e favorisar in sam témpor li redesignation de formes ideal e institutional in response al "ínsecuritás del munde modern".[21]

Li historico Louis Dupeux, un specialiste del Revolution Conservativ, videt li movement quam un projecte intellectual con su propri logic consistent , a saver li effort por un Intellektueller Macht ("potentie intellectual"), si necessari per li usation de tecnicas e conceptes modern, quel vell permisser les promover e ganiar un plu larg sosten a ideas conservativ e revolutionari directet contra liberalisme, egalitarianisme, e traditional conservatisme. Ti changeament de attitude, comparat al conservatisme del 19esim secul, es descript quam un Bejahung ("affirmation") per Dupeux: li Revolutionarios Conservativ di "yes" a lor témpor tam long quam ili posse trovar li modes de facilitar li resurgentie de valores anti-liberal e queles ili videt quam "valores eternal" in societás modern. Dupeux concedet in sam témpor que li Revolution Conservativ esset plu un movement contra-cultural quam un proposition filosofic actual, basante se plu sur "sentiment, images e mites" non-rationalistic quam sur analise scientic e conceptes. Il admisset anc li necessitá de distinger pluri tendenties, a vezes con vidpunctus contradictori, in su divers spectre ideologic.[22]

[Li Revolutionarios Conservativ] es, tam reactionari in politica quam lor pre-guerra predecessores, ma ili distinte se per lor optimisme — o adminim per lor voluntarisme — fante fronte al munde modern. Ili ne teme vermen plu li massas, ni li tecnica. Tamen ti changeament de Haltung ("attitude") havet consequenties significativ — li regret retro-orientat es substituet per un juvenil energie— e ductet a un ampli initiative politic e cultural.— Louis Dupeux, 1994

Li scientist politic Tamir Bar-On ha definit li Revolution Conservativ quam un combination de "ultra-nationalisme german, defense del comunité folk organic, modernitá tecnologic, e revisionisme socialistic, quel perceptet li laborator e soldate quam modelos por un statu autoritari renascet deplazzante li egalitarian "decadentie" del liberalisme, socialisme, e conservatisme traditional."

Origine e developation

[modificar | redacter fonte]

Li Revolution Conservativ es includet in un moviment plu larg e ancian contra li Revolution Francés de 1789, influet del anti-modernitá e anti-rationalisme del Romanticisme del comense del 19esim secul, in li contextu de un tradition germanic, specialmen prussian, de "nationalisme militaristic e autoritari, quel refusat liberalisme, socialisme, democratie e internationalisme." Li historico Fritz Stern descrit li movement quam intellectuales desorientat, precipitat in un profund "desperation cultural": ili senti se alienat e deradisat in un munde dominat per to quo ili considera quam "rationalisme burges e scientie". Lor odie al modernitá, continua Stern, ductet les al naiv confidentie que omni ti males moderni vell posser esser combatet e resoluet per un "Revolution Conservativ".

Mult Revolutionarios Conservativ citat Friedrich Nietzsche (ca. 1875) quam lor mentor.

Mem si paroles quam Konservative Kraft ("potentie conservativ") e schöpferische Restauration ("restauration creativ") comensat a expandir se tra li Europa germanofon del annus 1900 til li 1920-es, li Konservative Revolution ("Revolution Conservativ") devenit un conceptu establit in li Republica de Weimar (1918-1933) per li scrites de essayistes quam Arthur Moeller van den Bruck, Hugo von Hofmannsthal, Hermann Rauschning, Edgar Jung e Oswald Spengler.

Li creation del Alldeutscher Verband ("Liga Pan-Germanic") per Alfred Hugenberg in 1891 e li Jugendbewegung ("movement de yunesse") in 1896 es citat quam conducente al emergentie del Revolution Conservativ in li decades sequente. Moeller van den Bruck esset li figura dominant del movement til su suicid li 30 de may 1925. Su idees esset initialmen diffuset tra li Juniklub quel il fundat li 28 de june 1919, li die del signatura del Tractate de Versailles.

Revolutionarios Conservativ sovente referet se al filosof germanic Friedrich Nietzsche quam lor mentor e quam li principal influentie intellectual sur lor movement. Malgré que li filosofie de Nietzsche esset sovente misinterpretat, o íncorectmen appropriat per pensatores del Revolution Conservativ, ili retenet su despecte por li etica cristian, democratie, modernitá e egalitarisme quam li fundament de lor ideologie. Li historico Roger Woods scri que li Revolutionarios Conservativ "constructet", in response al guerre e al ínstabil periode de Weimar, un Nietzsche "quel advocat un activisme self-justificativ, auto-assertion sin limites, guerre ante pace, e li elevation del instinctu supra ration."

Mult del intellectuales implicat in li movement nascet in li ultim decades del 19esimsecul e experienciat li Unesim Guerre Mundal quam un eventu formativ (Kriegserlebnis, "experientie de guerre") por li fundation de lor credenties politic. Li vive in li front, con su violentie e ínrationalitá, causat que li max multi de ili serchat retroactivmen un signification por to quo ili devet suportar durant li conflicte. Ernst Jünger es li figura principal de ti branche del Revolution Conservativ quel volet sustentar structuras e valores militaristic in li societé de pace, e videt in li comunité de camaraderie al front (Frontgemeinschaft) li ver nature del socialisme germanic.

Pensatores principal

[modificar | redacter fonte]

Secun Armin Mohler e altri fontes, prominent membres del Revolution Conservativ includet:

Malgré un larg range de posities politic quel li historico Roger Woods ha nominat "li dilemma conservativ",[60] li Revolution Conservativ german posse esser definit per su desaprobation de:

  • li valores conservativ traditional del Imperie Germanic (1871–1918), includente li eticas egalitari del cristianisme; e un rejection del project de un restauration del defuncte Imperie wilhemite in su structuras politic e cultural historic,
  • li regime politic e li cultura comercialistic del Republica de Weimar; e li sistema parlamentari e democratie in general, nam li comunité national (Volksgemeinschaft) deve "transcender li divisiones conventional de levul e dextri",
  • li analise del classes de socialisme; con li defensa de un "revisionisme socialist" anti-marxist; nominat de Oswald Spengler "li socialisme del sangue", it ha trovat inspiration del camaraderie del fronte del Unesim Guerre Mundial.

Nove nationalisme e moralitá

[modificar | redacter fonte]
Oswald Spengler
Oswald Spengler, autor de Li decline de Occidente, incarnat li Kulturpessimismus quel partialmen caracterisat li Revolution Conservativ.

Li Revolutionarios Conservativ argumentat que lor nationalisme esset fundamentalmen diferent del precedenti formes de nationalisme o conservatisme german.[26] Ili condemnat li reactionari visione del conservatores traditional wilhemin e lor falliment in comprender completmen li nov emergent conceptes del munde modern, quam tecnica, li cité e li proletariatu.[62]

Moeller van den Bruck definit li Revolution Conservativ quam li volentie de conservar un colection de valores videt quam inseparabil de un Volk ("popul, gruppe etnic"). Tis valores eterni posset supervivir trans li fluctuationes del epocas, mersí a innovationes in lor formes institutional e ideal.[21] Distante del pur reactionario quel, in li ocules de Moeller van den Bruck, ne crea (e del pur revolutionario quel ne fa nullcosa excepte destructer tot), li Revolutionario Conservativ cercat dar un form a fenomenos in un etern spacie, un form quel posset garantir lor superviventie inter li poc coses quel ne posse esser perdit:[63]

Conservar ne es reciver por transmitter, ma plutost innovar li formes, institutional o ideal, quel accepta restar radicat in un solid munde de valores in li facie de continuant setbacks historic. In li facie de modernitá quam un era de insecuritá, oposir li securitás del passat ne es plu suficent; it es necessari redessinar nov securitá adoptante e acceptante li self-riscant conditiones per queles it es definit.— Arthur Moeller van den Bruck[64]

Edgar Jung certmen rejetat li idea que ver conservatores volent "haltar li rot del historie".[65] Li cavalleristic maniere de vive quel ili aspirat atinger esset, secun Oswald Spengler, ne regulat per quelc codex moral, ma plutost de "un nobil, evident moralitá, basat sur ti natural sentiment de tact quel veni de bon generation". Ti moralitá ne esset un producte de conscient reflection, ma plutost "quelc innat quel on senti e quel have su propri logica organic."[66] Li revolutionarios conservativ videt li valores de moralitá quam instinctiv e etern, e quam tal incarnat in li vive rural. Tis ultim esset contestat, Spengler credet, per li ascencion del munde artificial del cité, u teorias e observationes esset necessari por comprender li vive self, venient o de democrates liberal o socialistes scientific. Li scope quel li Revolutionarios Conservativ cercat atinger esset li restauration, intra li munde modern, de ti coses quel ili considerat quam leyes e valores natural:[67]

Nos nomina li Revolution Conservativ li restauration de omni ti leyes e valores elementari, sin queles li hom perde su connexion con Natura e con Deo e ne posse establir un ver ordine.— Edgar Jung, 1932[68]

Influenciat de Nietzsche, li max de ili esset opositores al etica cristian de solidaritá e egalitá. Etsi mult Revolutionarios Conservativ auto-descrit quam Protestantes o Catolicos, ili videt li premisse etic cristian quam structuralmen subjectente li fortes in obligativ, plu quam optional, servicie al debiles.[69] A un scala geopolitic, li teoreticos del movement adoptet un vision del munde (Weltanschauung) in quel nationes abandona normes moral in lor relationes unaltru, guidat solmen per lor natural self-interesse.[15]

Lass morir milles, ne, milliones; quel signification have ti rives de sangue in comparation con un state, in quel flue omni li inquietesse e desiderantie del essentie german!— Friedrich Georg Jünger, 1926[70]

Li Völkischen esset implicat in un movement rassialist e occultist datante desde li medie del 19esim secul e hat un influentie sur li Revolution Conservativ. Lor prioritá esset li lucta contra cristianisme e li retorn a un (reconstructet) fide pagan germanic, o li "germanisation" de cristianisme por purgar it del extern (semitic) influentie.

Volksgemeinschaft e dictatura

[modificar | redacter fonte]
Thomas Mann, novelliste e laurato del Premie Nobel in 1929, esset in su yunesse un vibrant opponent de democratie, etsi il devenit plu tard un del max prominent defensores del Republica de Weimar.

Thomas Mann credet que si li resistentie militar german al Occidente durant li Unesim Guerre Mundial esset plu fort quam su resistentie spiritual, it esset primarimen pro que li ethos ("caracter") del Volksgemeinschaft ("comunitá national") german ne posse expresser se rapidmen in paroles, e quam resultant ne es capabil efectivmen contraponer se al solid rhetoric del Occidente.[73] Desde que cultura german esset "del anime, alquo quel ne posse esser comprendet per li intellectu",[74] li stat autoritari esset li ordine natural desirabil per li popul german. Politica, Mann argumentat, esset inevitabilmen un comettement al democratie e pro to extran al spiritu german:[73]

Ne existe tal cos quel es un politic conservativ o un politic democratic. O tu es un politic o tu ne es, e si tu es, tu es un democrat. — Thomas Mann, 1915[74]

Durante que eruditos ha debattet si ti formulationes deve esser considerat artistic e idealistic, o plutost un seriosi tentation de far un analise politic de ti epoca, li scrites del Mann yun influet sur mult Revolutionarios Conservatov.[75] Mann esset accusat del dextra de attenuar su visiones anti-democratic in 1922 pos que il removet quelc paragrafes del republication de Betrachtungen eines Unpolitischen ("Reflexiones de un hom nepolitic"), originalmen publicat in 1918.[76] In un discurs pronunciat li sam annu ("Sur li Republica German" [Von deutscher Republik]), Mann devenit publicmen un ferm defensor del Republica de Weimar e atacat mult del figuras associat con li Revolution Conservativ tal quam Oswald Spengler, quel il depictet quam intellectualmen dishonest e ínresponsabilmen ínmoral.[72] In 1933, il descrit li Nationalsocialisme quam li politische Wirklichkeit jener konservativen Revolution, quel es dir li "realitá politic de ti Revolution Conservativ".[77]

In 1921, Carl Schmitt publicat su essay Die Diktatur ("Li Dictatura"), in quel il studiat li fundamentes del recentmen establit Republica de Weimar. Comparante quel il videt quam li elementes efectiv e nefectiv del constitution nov, il resaltat li office del Reichspräsident quam un valorosi position, esencialmen pro li potentie donat al presidente per li Article 48 por declarar un Ausnahmezustand ("stat de emergentie"), quel Schmitt implicitmen laudet quam dictatorial.[78]

Si li constitution de un state es democratic, tande omni exceptionari negation del principes democratic, omni exercise de potentie del state índependent del approbation del majoritá, posse esser nominat dictatura. — Carl Schmitt, 1921[79]

Schmitt avanciat plu tard in Politische Theologie (1922) que ne posse haver quelc ordine legal functiv sin un autoritá soverani. Il definit soveranitá quam li possibilitá, o li potentie, de decider sur li triggering de un "stat de emergentie", in altres paroles un stat de exception in relation al lege: "Hay un person o institution, in un politica dat, capabil de activar un total suspension del lege e alora usar fortie extra-legal por normalisar li situation, alora ti person o institution es li soveran in ti politica."[80] Secun il, omni governament deve includer intra su constitution ti possibilitá dictatorial por permitir, quam necessi, por decider plu rapidmen e plu efectivmen quam passar per discussion e compromission parlamentar.[81] Referent se a Adolf Hitler, il usat plu tard in 1934 li sequent formulation por justificar li legitimitá del Nocte del Long Cotes: Der Führer schützt das Recht ("Li líder defende li lege").[82]

Socialisme del fronte

[modificar | redacter fonte]
Portrete de Ernst Niekisch.

Revolutionarios Conservativ assertet que ili ne esset guidat per li "steril resentiment del lucta de clases".[83] Mult de ili invocat li comunitá de camaraderie del fronte (Frontgemeinschaft) del Unesim Guerre Mundial quam li modelle por li comunitá national (Volksgemeinschaft) a sequer in témpores pacific, esperante in ti projecte transcender li etablisset categories politic de dextre e levul.[61] Por ti scope, ili tentat remover li concepte de revolution de novembre 1918 por attachar it a august 1914. Revolutionarios Conservativ certmen depictet li Revolution de Novembre, quel ductet al fundation del Republica de Weimar, quam un trahition al ver revolution e, in li max bon casu, quam protestas de fame del turba.[84]

Li comun accord con socialistes esset li abolition del exceses del capitalisme.[85] Jung affirmat que, durante que li economíe deve restar in mannes privat, li "aviditá del capital" deve in li sam témpore esser controlat,[86] e que un comunitá basat sur interesses compartit deve esser creat inter laboratores e patronos. Un altri fonte de aversion contra capitalisme esset radicat in li profites fat del guerre e inflation, e un ultim preocupation posse esser trovat in li facte que li max parte del Revolutionarios Conservativ apartenet al clase medie, in quel ili sentit se comprimit al centre de un lucta economic inter li capitalistes dominant e li masses potentialmen dangerosi.[85]

Quam ili repudiat li communisme quam pur idealisme, mult de ili monstrat lor dependentie de quelc terminologie marxist in lor scrites.[87] Por exemple, Jung accentuat li "inevitabilitá historic" del conservatisme prendente li loc del era liberal,[86] in un imagine-specul del materialisme historic developat per Karl Marx. Spengler scrit anc pri li decadentie del Occidente quam un fenomen íneluctabil, ma su intention esset dar al lectores modern un "nov socialisme" quel vell permisser les realisar li ínsignificance del vive, in contrast con li idea de Marx pri li venida de un paradis sur terra.[87] Ante omnicos, li Revolution Conservativ hat influenties del vitalisme (Lebensphilosophie) e ínrationalisme, non del materialisme.[88] Spengler argumentat que li vision materialist de Marx esset basat sur li scientie del 19esim secul, dum li 20esim secul vell esser li etá del psichologie.[87]

Nos ne plu crede in li potentie del rationalitá supra li vive. Nos senti que es li vive quel domina rationalitá.— Oswald Spengler, 1932[89]

Junt con Karl Otto Paetel e Heinrich Laufenberg, Ernst Niekisch esset un del principal defensores del National-Bolshevisme,[90] un branche minoritari del Revolution Conservativ descrit quam li "popul sinistri del dextri" (Linke Leute von rechts).[91] Ili defenset un ultra-nationalist forme de socialisme quel trovat su radicas in li extremisme Völkisch e li nihilistic Kulturpessimismus, rejetante omni influentie occidental supra li societé german: liberalisme e democratie, capitalisme e marxisme, li borgesie e li proletariat, cristianisme e humanisme.[10] Niekisch e li national-bolshevikes esset mem preparat formar un alientie temporari con comunistes german e li Soviet-Union por anihilar li Occidente capitalist.[92]

In su doctoratu sub li direction de Karl Jaspers, Armin Mohler distinget cinque currentes intra li nebule del Revolution Conservativ: li Jungkonservativen ("conservatores juven"), li Nationalrevolutionäre ("revolutionarios national"), li Völkischen (ex li "movement folcal"), li Bündischen ("liguistes") e li Landvolksbewegung ("movement del popul rural"). Secun Mohler, li ultim du gruppes esset plu orientat a action quam a teorie, con li movement del Landvolk oferent concret resistentie in forma de manifestationes e boicottes de impostas.

Li historico francesi Louis Dupeux videt quin lineas de division inter li Revolutionarios Conservativ: li parve agricultores esset diferent del pessimistes cultural e li "pseudo-modernes", qui apartenet principalmen al classe medie; durante que li partidarios de un societé "organic" divergisset de tis de un societé "organisat". Un triesim division separat li suporteres de transformationes politic e cultural profund e long de tis qui suportat un revolution social rapid e eruptiv, tam long quam li desafiation de libertá economic e proprietá privat. Li quaresim fractura residet in li questione del Drang nach Osten ("duction al est") e li actitud a adopter vers Russia bolshevik, acompaniat per un debatte sur li loc de Germania inter un pretendet "senil" Occidente e un "juven e barbaric" Oriente; li ultim division esset un profund opposition inter li Völkischen e li pensatores prefascistic.

In 1995, li historic Rolf Peter Sieferle descrit to quo il nominat cinque "complexes" in li Revolution Conservativ: li "völkischen", li "nacional socialistes", li "revolutionarios nacional" quam tales, li "vital-activistes" (aktivistisch-vitalen), e, un minorité in li movement, li "naturalistes biologic".

Basat sur li precedenti studies fat per Mohler e Dupeux, li scientiste politic francesi Stéphane François resumit li tres currentes principal in li Revolution Conservativ, ti ampli division essente li plu largmen condividet inter li analistes del movement:

  • li "yun conservatores" (Jungkonservativen);
  • li "revolutionarios national" (Nationalrevolutionäre);
  • li Völkischen (ex li movement Völkisch).

Yun conservatores

[modificar | redacter fonte]
Edgar Jung ca. 1925.
Edgar Jung (ca. 1925), un pensator prominent del Jungkonservativen, esset assassinat del SS durant li Nocte del Long Cultelles in 1934.

Li "yun conservatores" esset profundmen influet per li movementes intellectual e estetic del 19esim secul, tam quam li romanticisme german e Kulturpessimismus ("pessimisme cultural"). Al contrari del conservatores traditional wilhemin , li Jungkonservativen visat ajudar li reincorporation de "persistent e fundamental structuras"—autorità, li state, li comunité, li nation, li popul— durante que "adaptant se al lor témpor" in li self movement.

Moeller van den Bruck provat superar li dilema de Kulturpessimismus per combatter decadentie por constructer un nov órdine politic sur it. In 1923, il publicat li influential libre Das Dritte Reich ("Li Triesim Reich"), in quel il avansat de un analise theoric por introducter un program revolutionari practic quam remedie al situation politic: un "Triesim Reich" quel vell unificar omni classes sub un reyatu autoritari basat sur un combination del nationalisme del dextre e li socialisme del levul.

Refusant tant li state-nation restringet a un popul unificat quam li structura imperialistic basat sur diferent gruppes etnic, li scope del Jungkonservativen esset realisar li Volksmission ("mission del popul") por li edification de un nov Reich, to es "li organisation de omni popules in un supra-state, dominat per un superior principie, sub li supreme responsabilitá de solmen un popul" secun li paroles de Armin Mohler. In 1933, Edgar Jung resumit it:

Li concepte del state-nation es li transferte de doctrinas individualistic del individues al state individual. [...] Li supra-state (li Reich) es un forme de regne quel ascende supra li Volkstum e posse lassar it intact. Ma it ne deve voler esser total, e deve reconoscer autonomies (Autonomien) e soveranitas (Eigenständigkeiten). — Edgar Jung, 1933

Etsi Moeller van den Bruck suicidat se in despera in may 1925, su idees continuat influenciar su contemporaneos. Inter les esset Edgar Jung, qui advocat por li creation de un state organic corporativ, liberat del lutte de classes e democratie parlamentari, quel vell preparar li via por un retorn al spirite del Medievie con un nov Sacri Roman Imperie federant Europa central. Li tema de un retorn al valores e estetic del Medievie inter li "yun conservatores" esset heritat ex un fascination romantic por ti periode, quel ili credet esser plu simplic e integrat quam li munde modern. Oswald Spengler laudat li cavalierisme medieval quam li attitude filosofic e moral por adopter contra un spiritu modern decadent. Jung videt ti retorn quam un gradual e long transformation, simil al Reformation protestant del 16esim secul, plutot quam un subit eruption revolutionari tam quam li Revolution Francés.

Revolutionarios national

[modificar | redacter fonte]
Ernst Jünger (ca. 1922), soldate e autor, considerat un figura major del "Revolutionarios National".

Altri Revolutionarios Conservativ prendet inspiration ex lor experientie al fronte (Kriegserlebnis, "experientie de guerre") durant li Unesim Guerre Mundal. Lontan del preoccupation de Kulturpessimismus del "yun conservatores", Ernst Jünger e li altri "revolutionarios national" advocat un total acceptation del tecnica modern e supportat li usation de quelcunc fenomeno modern quel vell posser auxiliar les superar modernitá —tam quam propaganda o organisationes de masse— e eventualmen atinger un nov órdine politic. Ti ultim vell esser basat sur li vive self plu quam sur li intelectu, fundat sur comunitás organic, naturalmen structurat e hierarchic, e ductet per un nov aristocratie de merite e action.

Li historic Jeffrey Herf usat li terme "modernisme reactionari" por descrir ti "grand entusiasme por tecnica moderna con un refutation del Illuminisme e del valores e institutiones de democratie liberal".

Ti témpor val solmen esser destructet. Ma por destructer it, on deve conosser it prim. [...] On devet totalmen submeter se al tecnica, formant it finalmen. [...] Li apparatu self ne meritat admiration — to esset li periculosi coses por far — it just devet esser usat.— Franz Schauwecker, 1931

Jünger supportat li emergentie de un yun elite intellectual quel vell nascer ex li tranchés del Unesim Guerra Mundial, pront por oposir li capitalism burgés e incarnar un nov spiritu revolutionari national. In li decenie de 1920, il scrit plu quam 130 articules in divers revúes nationalistic, principalmen in Die Standarte o, minu frequentmen, in Widerstand, li publication National-Bolchevic de Ernst Niekisch. Tamen, secun Dupeux, Jünger volet usar nationalisme quam un "explosivo" e ne quam un "absolute", por eventualmen permisser li nov órdine emergir self. Li association de Jünger con li Revolutionarios Conservativ es ancor un materie de debatte inter eruditos.

Li intrada de Germania in li Ligue de Nationes in 1926 contribuet a radicalisar li ala revolutionari del movement durant li ultim annus del decenie de 1920. Li eventu esset videt quam un "signo de orientation occidental" in un land quel li Revolutionarios Conservativ hat concepter quam li future Reich der europäischen Mitte ("Imperie de Europa Central").

Völkischen

[modificar | redacter fonte]

Li adjectiv völkisch deriva ex li german concepte de Volk (cognat con li anglés "folk"), quel have connotationes de "nation", "rasse" e "tribu". Li movement Völkisch emergit in li medie del 19esim secul, influet per li Romanticisme german. Fundat sur li concepte de Blut und Boden ("sangue e terre"), it esset un movement racialistic, populistic, agrari, romantic-nationalistic e, desde li annus 1900, antisemitic. Secun Armin Mohler, li Völkischen visat oposir li "processu de desegregation" quel menaciat li Volk per provider it medies por generar un conscientie de se self.

Influentiat de autores quam Arthur de Gobineau (1816–1882), Georges Vacher de Lapouge (1854–1936), Houston Stewart Chamberlain (1855–1927), e Ludwig Woltmann (1871–1907), li Völkischen conceptualisat un definition racialistic e hierarchic de popules human, u li arianes (o germanes) esset posat al cime del "rasse blanc". Ma durante que ili usat termos quam Nordische Rasse ("rasse nordic") e Germanentum ("popules germanic"), lor concepte de Volk posset anc esser plu flexibil e comprendet quam un Gemeinsame Sprache ("linguage comun"), o quam un Ausdruck einer Landschaftsseele ("expression del anim del paisage") secun li paroles del geografo Ewald Banse. Li Völkischen verament idealisat li mite de un "nation original" —quel ili pensat posset ancor esser trovat in li rural regiones german— organisat quam un forme de "democratie primitiv, liberament submisset a lor natural elites."

Li notion de "popul" (Volk) eventualmen transformet se in li idé de un ente donante de nascentie e eternal inter li Völkischen —in li sam maniere quam ili vell har scrit sur "li Natura"— plutost quam un categorie sociologic.

Li agitation politic e incertitá quel seguit li Unesim Guerre Mundial nutrat un funde fertil por li renovat success de vari sectes Völkisch quel esset abundant in Berlin a ti témpor. Li Völkischen devenit significant per li numer de gruppes durant li Republica de Weimar, tam quam ili ne esset per li numer de adherentes. Certi Völkischen tentat reviver to quel ili credet esser un ver fide german (Deutschglaube), per resurecter li cultu del ancian deos germanic. Divers movementes occultist tam quam Ariosofie esset conectet al teorías Völkisch, e circules artistic esset largmen present inter li Völkischen, tam quam li pintores Ludwig Fahrenkrog (1867–1952) e Fidus (1868–1948). In may 1924, Wilhelm Stapel perceptet li movement quam capabil de inbrassar e reconciliar li tot nation: in su visione, li Völkischen hat un idé por difuser, in vice de un program de partise, e ili esset ductet per "heroes" plu tost quam "politicos calculant."

Mohler listat li sequent figures quam appartenent al movement Völkisch: Theodor Fritsch, Otto Ammon, Willibald Hentschel, Guido von List, Erich Ludendorff, Jörg Lanz von Liebenfels, Herman Wirth, e Ernst Graf zu Reventlow.

Relation con li nationalsocialisme

[modificar | redacter fonte]
Covriment del libre de Arthur Moeller van den Bruck de 1923 Das Dritte Reich ("Li Triesim Reich").

Malgré un significativ hereditage intelectual comun, li movement disparat ne posse facilmen esser confundet con nationalsocialisme. Lor pensamentes anti-democratic e militaristic certmen contribuet a far li idé de un regim autoritari acceptabil por li semi-educat clase medie, e anc por li educat yunesse, ma li scritures del Revolution Conservativ ne havet un decisiv influentie sur li ideologie Nationalsocialistic. Li historico Helga Grebing recorda que "li question del susceptibilitá a e preparation por Nationalsocialisme ne es li sam quam li question del radicas e precursors ideologic de Nationalsocialisme". Ti ambigui relatu ha ductet studiosos a caracterisar li movement quam un forme de "pre-fascisme german" o "non-nazi fascisme".

Durant li ascension al possentie del parti nazi in li 1920s usque al unesim annus del decenie de 1930, certi pensatores sembla har monstrat, quam scri Roger Woods, "un ciecitá vers li ver nature del nazis", dum lor dilemmas politic ne resoluet e lor fallida definir li contenete de un nov regim german conduet a un absentie de propositiones alternative largmen suportat ex li dextre, e eventualmen a un manca de resistentie al capture del potentie per li nazis. Secun li historico Fritz Stern, "malgré cert presentimentes pri li demagogie de Hitler, mult revolutionarios conservativ videt in li Führer li sol possibilitá por atinger lor scope. In li continuation, li triumfe de Hitler ruptet li illusion del majorita de sequores de Moeller, e li deci-du annus del Triesim Reich videt li separation de revolution conservativ e national-socialisme denov."

Pos poc mensus de adulation pos lor decisiv victorie electoral, li nazis repudiat Moeller van den Bruck e negat que il hat esset un precursor de Nationalsocialisme: su "inrealistic ideologie", quam ili dit in 1939, hat "necós a far con li actual developamentes historic o con sobri Realpolitik", e Hitler "ne esset li herede de Moeller". Considerat individualmen, li Revolutionarios Conservativ frequentmen mantenet opiniones ambivalent pri li nazis, ma mult de les eventualmen refusat nazisme e li partise nazi pos su cpation del possentie in 1933, sive pro su caracter totalitari o antisemitic (li "opponentes"), sive nam ili vell har preferet un altri forme de regim autoritari o totalitari (li "competitores"). Stern resumit li relatu in ti termines:

Ma, nos deve questionar, esque it posset esser altri 'Triesim Reich'? Esque on posse renunciar al rason, glorificar ortie, profetar li etá del dictator imperial, esque on posse condamnar omni institutiones existent, sin preparar li triumfe del inresponsabilita? Li criticos german fat tot to, demostrante per to li terribil dangere del politica de desesperation cultural. — Fritz Stern, 1961

Mult del Revolucionarios Conservativ, mentre continuante su opposition al liberalisme e su adhesion al notion de un "ductor fort",[26] rejectet li nature totalitari o li antisemitisme del regime nazi. Martin Niemöller, initialmen un supportator de Adolf Hitler, oposit li nazification del eclesies protestant german in 1934, quam anc li Paragraf Arian del nazis.[127] Malgré har far remarcas pri judéos quel cert savantes ha considerat antisemitic,[b][128] il esset un ductor del eclesie confessant anti-nazi.[129]

Noi preferet restar silenti. Noi certmen ne es sin culpa, e yo questiona me denov e denov, quo vell har eventet, si in li annu 1933 o 1934 — it devet har existet un possibilitá — 14,000 pastores protestant e omni communitás protestant in Germania hat defendet li veritá til lor mortes? Si noi hat dit tande, it ne es recte quande Hermann Göring simplicmen mettet 100 000 comunistes in li camps de concentration, por lassar les morir.´´— Martin Niemöller, 1946[130]

Rudolf Pechel e Friedrich Hielscher apertmen oposit li regime nazi, dum Thomas Mann comensat su exil in 1939 e transmettet discursos anti-nazi al populo german per li BBC durant li guere. Ernst Jünger refusat un sede in li Reichstag por li partise nazi tam in 1927 quam in 1933, despectat li doctrine de "sangue e terra",[129] e su dom esset repetitmen iruptet per li Gestapo.[10] Hermann Rauschning e Gottfried Reinhold Treviranus serchat refugie in extrania por continuar su oposition al regime.[51] Georg Quabbe refusat colaborar con li nazis quam advocat.[131] Poc ante su morte in 1936, Oswald Spengler profetisat que "in deci annus, un Reich germanic probabilmen ne plu va exister" (Da ja wohl in zehn Jahren ein Deutsches Reich nicht mehr existieren wird!).[132] In su papeles privat, il denunciat li antisemitisme nazi in fortes termines:

Quante envie del capacitat de altris in vice de su manca de it sta latente in li antisemitisme! [...] quande on vell preferer destructer negotios e scientie quam vider judéos in les, on es un ideologue, i.e., un danger por li nation. Idiotic.— Oswald Spengler[133]

Altris quam Claus von Stauffenberg restat in li Reichswehr e postea in li Wehrmacht por conspirar in silentie in li complote del 20 julí 1944. Fritz Stern declarat que it esset "un homenage al ver qualitá spiritual del revolution conservativ que li realitá del Triesim Reich excitavit mult de les a oposir, quelcvez in silentie, sovente apertmen e costantmen. [...] In li final complote contra Hitler, in julí 1944, un poc ex-revolucionarios conservativ riscat e perdit lor vives, martiros al ver idealisme de lor cause anterior."[134]

Competitores

[modificar | redacter fonte]
August Winnig in 1920.

Cert Revolucionarios Conservativ ne rejectet li nature fascistic del regul nazi in se, ma vell har preferet un alternativ state autoritari. Ili esset sovente assassinat o imprisonat por lor deviation del Führerprinzip.

Edgar Jung, un figur prominenti del Revolution Conservativ, esset assassinat durant li Nocte del Coltelles Long del SS de Heinrich Himmler, qui volet impedir que ideas nationalistic competitiv oposit o deviat del doctrine de Hitler. Por mult Revolucionarios Conservativ, ti eventu finit li ambivalentie inter ili e li nazis.[125] Jung promoet un version collectivistic del Revolution Conservativ, parlant pri nationes quam entités organic singulari, atacante individualisme durante que laudante militarisme e guere. Il anc suportat un "total mobilisation" de resurses human e industrial, durante que promoet li potentie productiv del modernitá, simil al futurisme propulsat del fascisme italian.[135]

Ernst Niekisch, benque antisemitic e favorante un state totalitari, rejectet Adolf Hitler nam il sentet que Hitler ne esset un ver socialist, e vice trovat in Joseph Stalin su modelle por li Prinzip del Führer. Il esset internat in un camp de concentration de 1937 til 1945 por su critica del regime.[136] August Winnig, initialmen salutante li nazis in 1933, oposit li Triesim Reich caus su tendenties neopaganic. Malgré un essay de grande vendition[137] publicat in 1937 defensente fascisme e fortmen tinctet de antisemitisme, ma quel deviat del doctrine oficial nazi pri rasse,[138] il esset lassat sol per li nazis pro que Winnig restat generalmen silenti durant li guvernament de Hitler.[139]

Collaboratores

[modificar | redacter fonte]

Considerat quam li "juriste coronat del Triesim Reich",[140] Carl Schmitt restat impenitent mem post 1945 por su rol in li creation del state nazi.[80] Malgré considerar Adolf Hitler tro vulgar,[135] Schmitt esset participant in li incendiation de libres de autores judeix, jubilante in li destruction de materiales "íngermanic" e "antigermanic", e demandante un purga mult plu extensiv, includente ovres de autores influet per idees judéic.[141]

Hans Freyer esset li cap del Institut German por Cultura in Budapest de 1938 til 1944. Junt al historico nazi Walter Frank, Freyer stabilit un historiografie völkisch rassist e antisemitic durant ti period.[142] Wilhelm Stapel juntet se al Deutschen Christen in julí 1933, parlant vehementmen contra li Eclesie Confessant anti-nazi de Martin Niemöller e Karl Barth e advocat por li introduction del Paragraph Arian in li Eclesie. In li sam témpor, Stapel esset compromisset al politica del Reichsminister de afares eclesial (Reichskirchenminister) Hanns Kerrl, a qui il servit quam consilier.[143] Tamen, sub pression del ductoría nazi in 1938, il debet cessar li publication de su revúe mensual Deutsches Volkstum.

Stude e debatte

[modificar | redacter fonte]

Li precursor del studies academic del Revolution Conservativ esset li historico francés Edmond Vermeil, qui publicat in 1938 un essay intitulat Doctrinaires de la révolution allemande 1918–1938 ("Doctrinarios del revolution german 1918–1938").[10] In li primes decennies pos li fine del Duesim Guerre Mundal, li max del theoricos politic qui studiat li Revolution Conservativ e devenit specialistes del subject esset pensatores de extrem-dextri profundmen influet per pensatores del Revolution Conservativ, quam Armin Mohler e Alain de Benoist. Solmen in li annus 1980-1990 comensat li resercha academic quande li movement comensat expandir plu globalmen tra li spectrum politic, principalmen pro su relation controversal con li nationalsocialisme e su ulterior influentie sur li Nov Dextre Europan post-guere.[15]

Renascentie post-guere pos Armin Mohler

[modificar | redacter fonte]

Li conceptu contemporan de un "Revolution Conservativ" esset retrospectivmen reconstructet pos li Duesim Guerre Mundal per li filosof de Neue Richt, Armin Mohler, in su tese doctoral de 1949 intitulat Die Konservative Revolution in Deutschland 1918–1932, scrit sub li supervision de Karl Jaspers. Mohler nominat li Revolutionarios Conservativ li "Trotskyistes del Revolution German", e su apropriation del conceptu esset repetitmen acusat de esser un tentativ partidari por reconstructer un movement de extrém-dextri ante li guere quel vell esser acceptabil in un Europa post-fascist, dominuante li influentie que cert de tis pensatores havet sur li nascentie del nationalsocialisme.[145] Subtitulat "un manual", li studie esset conceptet, in li paroles del historic Roger Griffin, "quam un manual por superviventes por tis qui ne vole perder lor orientation spiritual in li etá present." Mohler credet que li project del "Revolution Conservativ" esset solmen postponet per li prension de poder del nazis.[146] Il esset anc in ti témpor li secretario de Ernst Jünger, qui esset un figura major del mouvement.[147]

Durant li annus 1970, pensatores del Revolution Conservativ esset influentiante nov mouvements radical dextri, includente li Nouvelle Droite francesi, ductet de Alain de Benoist.[148] Cert academicos, specialmen in Germania Occidental, comensat prender un nov interesse in li subjecte e comensat suspecter li studie de Mohler pro su proximita politic al conceptu. Li caracteres reactionari e anti-modern del "Revolution Conservativ" esset grandmen sublineat durant ti decennie, e li movement esset videt quam necos plu quam un terén fertil por li nazisme, parlant "li sam lingues totalitari".[149]

Li historic german-american Fritz Stern usat li terme "Revolution Conservativ" in su libre The Politics of Cultural Despair de 1961 por descrir li vive e ides de Arthur Moeller van den Bruck, e vice atractet attention al alienation e "desperantie cultural" quel ti autores experimentat in li nascente munde modern, quel ductet les a exprimer idees tam radical in response. Stern tamen grupat Moeller van den Bruck in un ideologie germanic plu larg, junt con pensatores anteriori del fines del 19esim secul quam Paul de Lagarde e Julius Langbehn.[18]

Reserche academic desde li annus 1980

[modificar | redacter fonte]

In un simposie de 1981 intitulat "Revolution conservativ e modernitá", li historic francés Louis Dupeux punctuat que quo Mohler havet nominat li "Revolution Conservativ" in realitá ne esset ver reactionari ni totalmen anti-modern (ili posset mem monstrar optimisme vers li munde modern),[6] Ti analise esset suportat tri annus plu tard per li historico american Jeffrey Herf in su libre Reactionary Modernism, quel sublineat li acceptation del tecnica modern apu un rejection del democratie liberal inter li pensatores conservativ de ti period.[150] Dupeux anc sublineat que li Revolutionarios Conservativ ne solmen oposit al "du formes de progressisme", a saver liberalisme e marxisme, ma anc al "pessimisme cultural" del dextri reactionari e conservativ, un opposition quel illes temptat superar proponente formes innovativ de regimes reactionari quel posset adaptar se al cadres nov del munde modern.[6]

In su libre de 1993 intitulat Anatomie der Konservativen Revolution ("Anatomie del Revolution Conservativ"), li sociologo german Stefan Breuer rejectet li definition de Mohler del terme "Revolution Conservativ", definiente "conservatisme" quam li aspiration a conservar li structuras del Germania feudal, in fact un project politic ja moribund durant li period de Weimar.[151] Li "Revolution Conservativ" constructet per Mohler esset, in su vise, li image reflectet de un societé modern emergent quel havet conscientie del stagnation e dangere de un "modernitá simplic" basat solmen sur scientie e tecnica. Dum notante li complexitá quel vell implicar un classification intellectual de ti period, Breuer declarat que il vell har preferet li substitute "nov nationalisme" por designar un version plu carismatic e holistic del movement dextri german, contrastante con li "ancian nationalisme" del 19esim secul, un current quel principalmen havet quam objectiv conservar institutiones traditional e li influentie germanic in li munde.[152]

In 1996, li historico britanic Roger Woods recognosset li validitá del conceptu, dum sublineante li caractere eclectic del movement e lor incapabilitá por formar un programa comun, un blocada politic quel il nominat li "dilemma conservativ". Woods descrit li Revolution Conservativ quam "ides queles ne posse simplicmen esser explicat e resumit quam si ili esset un programa politic, ma vice quam expressiones de tension".[153] Concernente li relation ambigu con li nationalsocialisme, diminuet per Mohler in su tese de 1949 e accentuat per analistes del 1970s, Woods argumentat que "independentmen de criticas individual del Revolutionarios Conservativ contra li nazis, li plu profund comitament a activisme, ductoreria fort, hierarchie e un disregard por programmes politic persistet. [...] Problemes politic inresolvet resultat in un activisme e un interesse por hierarchie quel significa que ne posse haver objection fundamental al prension de poder per li Nationalsocialistes."[8]

Li filosof italian Julius Evola es sovente associat con li Revolution Conservativ.

Li historico Ishay Landa ha descrit li nature del "socialisme" del Revolution Conservativ quam decidetmen capitalistic.[154] Landa indica que li "Socialisme Prussian" de Oswald Spengler fortmen oposit greves laboratori, sindicates, taxation progressiv o quelcunc imposition de taxas sur li riches, quelcunc reduction del hor-labor, quam anc quelcunc form de assecurantie governmental por maladie, oldesse, accidentes, o desoccupation.[154] Dum il rejetat quelcunc provision social-democratic, Spengler celebrat li proprietá privat, competition, imperialisme, accumulation de capital, e "richeté, colliget in poc mannes e inter li clases dominant".[154] Landa descrit li "Socialisme Prussian" de Spengler quam "laborante mult, por li minimum absolut, ma — e ti es un aspect vital — essente felici pri to."[154] Landa similemen descrit Arthur Moeller van den Bruck quam un "champion socialist del capitalisme" qui laudat li mercates liber, mercates florente, li valore creativ del entreprenor, e li division de labor capitalistic, e intentet emular li imperialisme britanic e francesi.[155] Landa nota li similies del criticas de Moeller contra socialisme con tis de neoliberales quam Friedrich von Hayek e scrit que "de long distante de esser hostil al spiritu burgés, li texte de Moeller es suffuset con tal spiritu."[155]

Influentie posterior

[modificar | redacter fonte]

Li movement influet pensatores contemporan exter del Europa german-parlante. Inter les, li filosof italian Julius Evola es sovente associat con li Revolution Conservativ.[52]

Li Nouvelle Droite, un movement filosofic de extrem-dextri francés creat in li decenie de 1960 por adaptar politicas traditionalist, etnopluralist e inliberal al contextu europan post-Duesim Guerre Mundal e por distanciar se de formes plu anteriori de extrem-dextri quam fascisme, principalmen per un project de nationalisme paneuropan,[156] esset profundmen influet per li Revolution Conservativ,[148][157] tam quam su correspondent german, li Neue Rechte.[158][13]

Li ideologie e structura teoretic del Movement Identitarian es principalmen inspirat per li Nouvelle Droite, li Neue Rechte, e tra les, per li Revolution Conservativ.[14][13]